UMANITATE si DRAGOSTE
Ție,
Foarte putine cuvinte ar putea descrie intr-un mod potrivit experienta mea ca voluntar la ARPS.
Acest voluntariat inseamna, printre altele, pentru mine prima data pe plan profesional, cand am simtit cu adevarat ca ajut si ca sunt ajutata, si a aparut in viata mea exact cand aveam mai mare nevoie.
Tumultul emotiilor pe care le simti cand primesti un apel de criza este mai mult sau mai putin o chestiune personala, individuala, dar sentimentul de eliberare pe care il ai uneori cand primesti feedback de la persoana in cauza, care iti marturiseste ca e mai bine, iti ofera speranta pentru toate celelalte apeluri, chiar si atunci cand aceasta confirmare nu vine, si este comun. Ultimul apel de genul pe care l-am primit a fost pt mine o adevarata sarbatoare a vietii… Am simtit ca am facut echipa cu celalalt si s-a ~ales~ viata! Recunosc ca la inceputul celui din urma, pana acum, apel mi-a fost putin greu si au fost momente cand m-am indoit ca voi face fata, dar lucrurile decurg de la un punct incolo natural si rolul tau si a celuilalt se evidentiaza, in asa fel incat se ajunge la o convorbire de la om, la om, de la suflet la suflet, dincolo de orice pregatire profesionala ai avea. Si in acelasi timp mi-a reliefat inca o data faptul ca vreau sa lucrez in domeniu.
Nu pot sa diferentiez apel de apel, fiecare de la primul meu telefon in continuare este special si imi ofera si personal un plus. Un gram in plus de umanitate, de dragoste pentru oameni si pentru viata.
In acelasi timp, am cunoscut atatia oameni deosebiti in echipa si este si pentru acest subiect prima data cand am simtit cu adevarat ce inseamna echipa, ce inseamna sa te daruiesti, sa ajuti, sa colaborezi, si nu in ultim rand ~prietenie~. Tin sa mentionez si faptul ca atat d-na Cosman cat si Dana Herta au devenit pt mine nu numai niste oameni dragi, cat si niste modele de viata, personal si profesional, persoane care sunt pentru mine adevarati mentori si le multumesc si cu ocazia acestei scrisori, pt tot! Le multumesc tututor membrilor echipei, si celor care suna, iti multumesc si tie, cel care citeste aceste randuri, si sper ca faptul ca ti-am impartasit putin din experienta mea te va motiva poate sa vii la noi, la ARPS, sau macar sa privesti mai atent chiar si pentru o clipa minunea de a trai, surprizele vietii, sa te focalizezi pe lumina din viata ta, pe speranta si sa impartasesti si cu altii aceasta emotie,
Cu drag,
Un suflet!