Proiectele de viață dau sens existenței

Privind din afară zbaterile și frământările unui om ce trece printr-o criză suicidară, de multe ori suntem tentați să îi preluăm o parte din povară. Să facem în locul său ceea ce nu îi stă în puteri să facă în acel moment. Să îi spunem ce să facă, în ce direcție să o ia, cu ce să înceapă. Uneori privirea și sufletul ni se umplu de milă pentru acel om. Uneori ne agasează sau ne întristează că omul care se gândește la sinucidere nu vede calitățile și resursele pe care noi le descoperim în interiorul său atunci când ne apropiem de ființa sa și ascultăm cu atenție mesajul pe care îl transmite.

Poate părea paradoxal, dar omul care se gândește la sinucidere caută, de fapt, o SOLUȚIE pentru a-și ușura suferința. Omul care plănuiește un comportament suicidar caută de fapt UN PLAN DE VIAȚĂ. De aceea, întrebările simple despre proiectele de viață, despre motivele de a trăi în continuare și TIMPUL TRĂIT sunt reperele cu care omul aflat în criză suicidară poate să regăsească drumul către viața împlinită și cu sens pe care și-o dorește.

Spre deosebire de oamenii care nu ajung să se gândească la sinucidere, oamenii care trec printr-o criză suicidară au nevoie să le adresăm aceste întrebări aparent simple, „Ce anume te menține în viață?”, „Ce înseamnă pentru tine o viață cu sens?”. Oamenii care nu se gândesc la sinucidere își pun aceste întrebări „din mers” sau își iau mai firesc răgazuri și pauze de încărcare a bateriilor atunci când au nevoie, fără să se simtă slabi, rușinați, vinovați, inferiori, neputincioși, poveri pentru ceilalți că fac asta.

Unul dintre cele mai prețioase daruri pe care le putem face unui om aflat în criză suicidară este să îi arătăm, prin întrebări simple, că poate să își ia în stăpânire propria viață, pas cu pas și secundă cu secundă. Că important e să găsească un plan, un proiect, un motiv pentru a trăi, oricât de banal sau neimportant ar părea acesta. Că important e drumul de îndeplinire a proiectului de viață, nu rezultatul în sine. Dacă investim energie căutând un motiv suficient de bun pentru a trăi, luptând ca să menținem controlul asupra traseului vieții noastre sau depunând efort pentru a trăi viața perfectă, exemplară, apreciată de toți cei din jur, e ca și cum am desface singuri ceea ce facem. Dacă acceptăm că nu știm cum și când va da roade proiectul de viață pe care îl alegem, vom descoperi resursele interioare de care avem nevoie ca să trăim o viață cu sens.

Mesajul meu către oamenii aflați în criză suicidară este că orice direcție în viață poate deveni direcția potrivită și orice proiect de viață se poate umple de sens. Sunt perioade în viață în care drumul se parcurge cu împiedicări și ridicări, cu opriri la fiecare pas ca să îl cumpănim pe următorul. Sunt perioade în care ne „fură peisajul” și ne trezim în zone nefamiliare sau ne prinde furtuna fără umbrelă. Există întotdeauna cel puțin două variante din care putem alege dacă suntem descumpăniți. Dacă nu reușim să găsim un răspuns în noi înșine, important e să nu rămânem pe loc, să facem următorul pas, oricât de poticnit și ezitant ar fi, și să avem încredere că trăind vom descoperi sensul pe care îl căutăm.