Intervenţia în criză salvează vieţi!
Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului organizează vineri, 6 noiembrie 2015, la Casa de Cultură a Studenţilor, Sala Transilvania, o serie de evenimente reunite sub egida Zilei Naţionale de Prevenţie a Suicidului.
Activităţile vor începe la ora 10.00 cu o sesiune de comunicări ştiinţifice care vizează ameliorarea sănătăţii mintale, şi, implicit, prevenţia suicidului, avându-l invitat special pe Prof. Dr. Siegfried Kasper, profesor de psihiatrie şi Preşedintele Departamentului de Psihiatrie şi Psihoterapie, Universitatea de Medicină din Viena.
Surpriza zilei este trupa de teatru a Penitenciarului Bistriţa, ANONIMUS, care va prezenta piesa „De mâine”, în regia doamnei profesor Camelia Toma
De asemenea, cu această ocazie, ARPS va lansa campania de promovare a serviciului de consiliere în criză „La un apel distanţă, de speranţă!”, şi va prezenta spotul publicitar „Salvează o viaţă”, filmat în august, în Pădurea Hoia.
Activităţile se vor încheia la ora 18.00. Mai multe informaţii şi Programul complet al evenimentului sunt disponibile pe pagina web a asociaţiei, www.antisuicid.com.
Reprezentanţii presei sunt invitaţi, începând cu ora 12.30, la o discuţie care vizează intervenţia în criză, în contextul tragediei de la Bucureşti, pentru că, odată trecut primul şoc emoţional, cei implicaţi direct, precum şi familiile şi apropiaţii lor, prezintă risc ridicat de depresie şi chiar sinucidere.