DESCHIDERE si INTELEGERE
Voluntariatul a devenit o parte esenţială din viaţa mea încă de la începutul facultăţii. Timp de 6 ani am activat în diverse organizaţii studenţeşti sau profesionale, în domeniul sănătăţii mintale. Pe lângă muncă, mi-am continuat activităţile de voluntariat şi după ce am terminat studiile, iar Alianţa mi-a oferit ocazia de a învăţa şi mai multe lucruri într-o arie cu care nu mă întâlnisem până atunci prea mult: persoanele cu risc suicidar. Sunt voluntar la ARPS din Decembrie 2013, iar prima dată am intrat pe linia telefonului verde in Martie 2014.
Deşi aveam multă experienţă în munca cu oamenii, pentru aceste situaţii de criză nu mă simţeam pregătită. Pe de-o parte, ştiam sigur că o să mă confrunt cândva, în activitatea mea profesională cel puţin, cu persoane în criză suicidară şi îmi doream să ştiu ce e de făcut în acest caz. Pe de altă parte, aveam convingerea că pot să contribui cu resursele mele şi să aduc un plus de energie, dedicare şi empatie, atât în cadrul organizaţiei, cât şi în viaţa apelanţilor, cel puţin în acele minute sau ore petrecute împreună la telefon. Apoi am participat la training-uri, întâlniri şi evenimente ARPS şi am început să activez la telefonul verde.
În orele şi nopţile petrecute pe linie am reuşit să învăţ că uneori răbdarea şi ascultarea vocii de la celălalt fir sunt mult mai de preţ decât orice altceva. Sentimentul de prezenţă, de deschidere şi înţelegere sunt adesea căutate de cei care sună la linie. Totodată, apare şi tensiunea în care simţi că apelantul aşteaptă să îi spui ceva, fie să îi validezi trăirile, fie să îi arăţi şi o altă perspectivă.
Eu sunt un om de acţiune. Îmi place să rezolv fiecare problemă sau situaţie pe măsură ce apare. Dar în intervenţia în criză (şi nu numai), acceptarea necondiţionată, reflectarea empatică, ascultarea activă şi oferirea unei alte perspective asupra situaţiei obiective pot ajuta o persoană să vadă dincolo de momentele în care viaţa pare să nu mai aibă rost. Mie îmi plac oamenii. Întotdeauna am căutat să împărtăşesc experienţe cu ceilalţi, să le ofer din experienţa mea şi să împrumut emoţii şi gânduri de la ceilalţi. Am descoperit mai nou că îmi plac oamenii chiar şi atunci când nici lor nu le mai place de ei înşişi. Că pot să văd dincolo de ce aud la telefon, dincolo de ce îmi spune apelantul, dincolo de negrul din faţa ochilor. Cred cu tărie că fiecare om are un potenţial foarte mare, mai mult sau mai puţin ascuns, că orice om ar putea să se salveze singur dacă ar mai avea puţin timp la dispoziţie, câteva experienţe, câteva momente revelatoare şi câţiva oameni alături. Dar în momentele critice, oamenii uită asta.
Noi suntem aici ca să le amintim apelanţilor să privească dincolo de impas, să aibă încă puţină răbdare până când se vor găsi pe ei înşişi. Noi le suntem alături în momentele în care răbdarea pare un chin, pentru a le oferi încă o şansă la viaţă. “Noi” – voluntarii ARPS, un grup de oameni care îşi petrec nopţi întregi la telefon, care pe lângă cursuri, disertaţii, muncă şi viaţă personală aleg să îşi cedeze o parte din timpul personal pentru alţii aflaţi în dificultate. Oameni care nu uită să îşi păstreze zâmbetul pe buze chiar dacă în seara anterioară au vorbit cu apelanţi în prag de sinucidere. Care nu ezită să răsufle uşuraţi în momentul în care au încheiat cu succes încă un apel. Oameni care aleg viaţa!