Anunț important – Programul TelVerde Antisuicid 0800801200 în următoarele 2 luni
Astăzi, 15 iulie 2021, TelVerde Antisuicid împlinește 8 ani. 8 ani de sprijin al persoanelor cu ideație suicidara, peste 25.000 de apeluri primite, dintre care aproape 3.400 de intervenții telefonice în criză suicidară. Au fost și blocaje tehnice, au fost și empatie, ascultare activă, acceptare necondiționată și ascultare a suferinței celor ce ne apelează.
De astăzi, 15 iulie 2021, și până în 15 septembrie 2021, activitatea noastră se va desfășura după următorul program:
– linia telefonică TelVerde Antisuicid 0800801200 va fi apelabilă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică între 19 seara și 7 dimineața, gratuit din orice rețea, de oriunde din România
– linia de corespondență sos@antisuicid.ro primește la fel ca și până acum mailuri 24 de ore din 24, răspunzând în maxim 24 ore
Sunați imediat la 112 pentru a anunța orice situație în care Dv. sau cineva apropiat vă aflați în pericol iminent, pentru ca să ajungă cât mai rapid la fața locului echipajele ce au prin lege atribuția de intervenție mobilă de urgență!
Împreună, putem să insuflăm speranță celor din jurul nostru prin acțiuni concrete.